"O lume ca nelumea este posibila,
neintrerupta fiind de o alta ordine de lucruri"
Mihai Eminescu, manuscrisul 2287 (Biblioteca Academiei)
În toamna anului 1928, o tânără de nouăsprezece ani din Braşov, România, Melania Serbu, se adresa lui Einstein în limba germana, informându-l că în opera celui mai mare scriitor român, Mihai Eminescu, apar aspecte ale relativitatii timpului si spatiului si se întreaba daca nu cumva acestea ar putea fi puse în legatura cu ideile lui Albert Einstein din teoria restrânsa a relativitatii.
Încercăm şi noi o punte de legătură între poezie – fizică – poezie, aşa cum au fost abordate cu o fineîe interpretativă superioară de „D. Mihalis Eminescu, vecinic doctorand în multe stiinti nefolositoare, criminalist în sensul prost al cuvântului, fost bibliotecar, când a si pradat biblioteca, fost revizor la scoalele de fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas si al altor jurnale necitite colaborator”
Dimensiunile fiind noţiuni relative, variabile cu sistemul de referinţă, “Acum nu vedem nimic – abia peste o mie de ani vom vedea ceea ce în steaua X se petrece astazi” observa el în ms. 2276 A, fila 209.
Şi abia au trecut 125 de ani de la apariţia „Luceafărului”...
PRINCIPIUL RELATIVITATII RESTRANSE.
“Toate fenomenele fizice se desfăşoară identic, în toate sistemele de referinţă inerţiale, dacă condiţiile iniţiale sunt aceleaşi”
“Viteza luminii în vid este limita maximă de propagare a oricărui fel de acţiune”
“Paradoxul gemenilor – Timpul se dilată pentru un observator ce nu ia parte la miscare. Timpul este o mărime relativă, variabilă cu sistemul de referinţă”
Daca unul din gemeni ramane pe Pamant si celalalt calatoreste in univers, doi ani (un an merge şi un an se întoarece) cu viteza (v=299.985 Km/s) - viteza la care timpul practic se anihileaza, la intoarcere el isi va gasi fratele imbatranit, sau chiar mort de batranete, in timp ce el a ramas tanar. (pentru observatorul de pe pământ au trecut 200 de ani iar pentru cel aflat in nava cosmică 2 ani – motivul: un observator aflat în mişcare cu viteza luminii rămâne veşnic tânăr dar numai pentru celălat observator)
Einstein – Teoria relativităţii restranse, 1905
"Orice accelerare de miscare scade timp, sporeste spatiul. Cand unul din termeni creste, celalalt scade. Toate sunt intr-o eterna ecuatiune"
Eminescu - manuscris 2267, fila 76 verso.
"Ziua va fi secol, iar cand te vei intoarce, nu-l vei mai gasi pe Ruben, ci un alt om". "Acolo vei trai un secol si ti se va parea o zi... Eu singur voi fi mort si ingropat cand vei reveni tu, caci orele vietii tale vor fi sir lung de ani pentru pamant"...
Eminescu – Sărmanul Dionis,
“Timpul se dilată pentru un observator ce nu ia parte la miscare. Timpul este o mărime relativă, variabilă cu sistemul de referinţă”
Einstein - Teoria relativitatii restranse, 1905
„Pe muntele gigantic ce fruntea şi-o strecoară
Prin nori până la soare—trăieşte - un bătrân mag.
Când încă eram tânăr el tot bătrân era:
Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura.
.........................................................................
Dar el din a lui munte în veci nu se coboară,
Căci nu vrea ca să piardă din ochi a lumei căi,
Ca nu cumva măsura, cu care el măsoară”
Mihai Eminescu - Povestea magului calator in stele, 1872
"Şi se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
...................................................
In locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.”
Eminescu - Luceafarul, 1883
„Viteza luminii în vid este limita maximă de propagare a oricărui fel de acţiune”
Einstein - Teoria relativitatii restranse. 1905
„Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele".
Eminescu - Luceafarul, 1883
„Căci la un punct albastru privirea-i aţintită:
L'a caosului margini un astru blând uşor;
Cale de mii de zile el cade 'ntr'o clipită,
Sboară ca gândul care l-aruncă în viitor"
Mihai Eminescu - Povestea magului calator in stele, 1872
„Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri
...............................................................................
În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;”
Eminescu – Scrisoarea I, 1881
"Inainte, se credea ca timpul si spatiul continua sa existe chiar daca scoti lucrurile din Univers; dupa teoria relativitatii, spatiul si timpul dispar o data cu lucrurile"...
Einstein
"Stii ca in puterea unei legi nu este spatiu desert; imensul spatiu pustiu fara materie nu exista - decat sub fruntea noastra"
Eminescu – Sarmanului Dionis,
“Timpul este o mărime relativă, variabilă cu sistemul de referinţă”
"atunci cand un barbat sta o ora in compania unei fete frumoase, i se pare un minut, dar cand sta un singur minut pe o plita incinsa i se va parea o ora".
Einstein, ce este relativitatea subiectiva,
"O, acest blestemat de timp, care e cand lung, cand scurt, fiind cu toate astea acelasi, cel putin remonterul o spune. Cand asteapta cineva iarna, la portita vreunui zaplaz pe draguta lui... si ea nu vine... si asteapta... si ea tot nu vine... ce-i timpul? O eternitate. Si cand citeste cineva o carte frumoasa... mii de tablouri se desfasoara pe dinaintea ochilor... cei- timpul? Un minut".
Eminescu, in povestirea "Archeus" (manuscris 2269, fila 33-34)
Oare de unde să se fi inspirat cei doi? Tot Eminescu dă o frumoasă explicaţie:
“Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar”
“În fiecare om se-ncearca spiritul Universului, se opinteste din nou, rasare ca o noua roza din aceeasi apa, oarecum un nou asalt spre ceruri”.
Eminescu – manuscrisul 2268, fila 39
.
Şi-acum…?
“Si-acum, biet nebun, stau fara rost / La fel de întelept precum am fost.”
(Faust – Goethe, traducerea Stefan Augustin Doinas).
