23 feb. 2011

COMPENSARE ENERGIE REACTIVA CAPACITIVA

Societatile comerciale sunt alimentate cu energie electrica din retelele sistemului energetic, la tensiuni cat mai inalte, in functie de puterea ceruta. Alegerea acestor tensiuni se face prin studi tehnico - economice astfel incat sa se tina seama de:
- situatia energetica din zona.
- instalatia de distributie.
- importanta consumatorului.
- siguranta in alimentare.
- analiza pierderilor.
In general se recomanda ca alimentarea cu energie electrica sa se faca la tensiuni cat mai inalte, cu patrunderea racordului spre centrul de greutate al sarcinii.
Linia de alimentare poate fi de tip aerian sau subteran. In continuare prezentam cazul alimentarii unui consumator printr-un cablu de energie din aluminiu de 150mmp, pozat in pamant, la tensiunea de 20kv si avand lungimea de 10km.
Caracteristicile tehnice ale cablului (date de producator)

Parametrii electrici ai liniilor electcrice in cabluri sunt:
 - Rezistenta pe unitatea de lungime Ro, in [ohmi/km]
 - Rezistenta Rc, in   [ohmi]
 - Reactanta inductiva pe unitatea de lungime, Xo in [ohmi/km]
 - Reactanta inductiva Xc, in [ohmi]
 - Conductanta Go pe unitatea de lungime,  in [S/km]
 - Conductanta G,   in [S]
 - Susceptanta pe unitatea de lungime Bo,  i n  [S/km]
 - Susceptanta B, in  [S]

Schema echivalenta a liniei electrice in cablu este (cu mentiunea ca Conductanta fiind mult mai mica decat susceptanta este neglijata)











          Tangenta unghiului de pierderi, tgd,  este este egala cu raportul dintre curentul activ al cablului Ia si curentul capacitiv Ic si are o valoare cuprinsa intre (0,002 - 0,008) pastrandu-si aceasta valoare pana la tensiunea de 1,5Un.
          Pierderile de putere activa in dielectricul cablulu, pe unitatea de lungime:
         DPo = 2 . 3,14 . f . Un . Un. Sso . tgd     [W/km]

         Susceptanata  capacitiva
         Bo = 2 . 3,14 . f . Cso . 0,000001   [S/km]

         Curentul capacitiv datorat susceptantei capacitive
         Ic = Uf . Bo     [A/km]

         Aportul capacitiv al cablului
         Qc = 1000 . l . Yo . Un . Un       [KVAR]
     
Aplicand aceste calcule si  tinand seama de datele tehnice ale cablului rezulat  pentru un cablu monofilar din aluminiu cu izolatie XLPE, tensiunea 20kV, sectiunea 150mmp, L = 10km, pozat in pamant urmatoarele:

  Co             Bo          Ic          Qcf         Qc
0,191         0,06       6,92         80        240

Compensarea curentului capacitiv produs de cablu se face prin montarea reactantelor inductive avand valorile inductivitatii si puterii calculate pe baza datelor de mai sus.




















Bobina este prevazuta cu reglaj in jurul valorii de +/- 3% pentru a elimina fenomenul de rezonanta.
Dupa conectarea bobine se fac masuratorile necesare determinarilor circulatiei de putere activa so reactiva. Eventuala supracompensare se elimina cu ajutorul bateriilor automate  de condensatoare (aceasta putandu-se face chiar pe partea de jt)
       Pierderile in retea, Ecr
       Ecr = Qt . t,   unde Qt sunt pierderile totale de energie reactiva

     Cota de energie reactiva suplimentara in varianta compensata la un factor de putere diferit de factorul de putere neutral este:
      Ers  = P . ( tg fi1 - tgfi2) t.



    











 Am prezentat sumar compensarea energiei reactive capacitive. Fiecare situatie trebuie analizata si tratata separata pe baza datelor rezultate din facturile de energie, masuratori si caracteristici cabluri electrice. 

6 feb. 2011

LEXICONUL TEHNIC ROMAN

Editia 1949 - 1956


      
  Asociatia stintiifica a inginerilor si tehnicienilor romani,(A.S.I.T), au elaborat, in perioada 1949 - 1956,
prima editie a Lexiconului Tehnic Roman. Colectivul de coordonare și redactare a fost format din:
Prof. univ. dr. ing. Ștefan Bălan, membru corespondent al Academiei R.P.R., coordonator principal,
Ing. Carol Neumann, coordonator general,
Prof. univ. dr. ing. Remus Răduleț, membru corespondent al Academiei R.P.R., redactor principal,
Prof. univ. dr. în științe Radu Țițeica, coordonator,
21 de coordonatori pe domenii, toți cu studii superioare și 6 cu titluri academice,
14 traducători, din care 11 cu studii superioare și 3 cu titluri academice,
5 tehnoredactori, din care 4 cu studii superioare și unul cu titlu academic,
20 de corectori, din care 17 cu studii superioare și unul cu titlu academic,
9 desenatori,
381 de colaboratori care au scris articole.
      Lucrarea are în total 7689 de pagini, în care sunt tratați 48763 termeni. Fiecare termen are traducerea în 5 limbi străine: rusă, franceză, germană, engleză și maghiară. Tirajul a fost de 7500 de exemplare. Ortografia acestei lucrări este cea cu „â” și „sunt”, conform normelor dinainte de 1954, chiar și pentru volumele apărute în 1955.

Volumele Lexiconului din 1949
Volum     An apariție    Interval litere
      I          1949                A – C
     II          1950                D – H
    III          1951                I – M
    IV          1952               N – Q
     V          1954               R – Sd
    VI          1955              Se – Tr
   VII          1955               Tu – Z, Supliment


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 Editia 1957 - 1968
 
După apariția primei ediții a apărut necesitatea revizuirii ei. Motivele au fost:
     Dezvoltarea rapidă a domeniilor electrotehnică și chimie, care necesitau noi articole,
     Schimbarea normelor ortografice,
     Tirajul limitat al primei ediții. Acest motiv, folosit ca justificare în prefața ediției a doua s-a dovedit însă fără obiect, deoarece tirajul ediției a doua a fost mult mai mic decât al primei ediții.
A doua ediție a Lexiconului Tehnic Romîn cuprinde 19 volume, din care 18 volume cu articole și un volum Index.  Primele 10 volume au fost elaborate între anii 1956 – 1962 sub egida Asociației Științifice a Inginerilor și Tehnicienilor din R.P.R. (A.S.I.T.), iar volumele 11 – 19 între anii 1962 – 1966 sub egida Consiliului Național al Inginerilor și Tehnicienilor (C.N.I.T.).
     Comisia de elaborare a lucrării a fost formată din:
Prof. dr. ing. Constantin Atanasiu,
Acad. Ștefan Bălan,
Prof. ing. Ioan Grosu,
Acad. Ștefan Nădășan,
Acad. Costin D. Nenițescu,
ing. Carol Neuman,
ing. membru corespondent al Academiei Alexandru Priadcencu,
Acad. Nicolae Profiri,
Acad. Remus Răduleț,
Conf. ing. Oliviu Rusu.

Colectivul de coordonare și redactare a fost format din:
Prof. univ. acad. dr. doc. ing. Remus Răduleț, coordonator principal, conducătorul colectivului,
Prof. univ. acad. dr. doc. ing. Ștefan Bălan, coordonator principal,
Conf. Univ. Ing. Nicolae Șt. Mihăilescu, coordonator tehnic,
Ing. Carol Neuman, coordonare generală,
Prof. univ. acad. dr. doc. în științe Țițeica Radu, coordonare prealabilă,
18 coordonatori pe domenii,
cca. 400 de colaboratori.
     

Primele 18 volume au în total cca. 12000 de pagini, cu 68550 de articole, în care sunt tratați cca. 110000 de termeni (fără traduceri în limbi străine). Tirajul volumelor 1 – 18 a fost de 2800 + 140 de exemplare legate și 25 – 50 exemplare de protocol. Tirajul volumului al 19-lea a fost de 2300 + 140 legate. Ortografia acestei lucrări este cea cu „î” și „sînt”, conform normelor din 1953 – 1954.


Volumele Lexiconului din 1957
Volum        An apariție       Interval litere
   1                 1957               A – Ap
   2                 1957               Ar- Bk
   3                 1958               Bl – Cau
   4                 1958               Cav – Cola
   5                 1959               Colb – Cy
   6                 1960               D – Dz
   7                 1960               E – Fir
   8                 1961               Fis – Gz
   9                 1961               H – Ky
 10                 1962               L – Mec
 11                 1962               Med – Oz
 12                 1963               P – Poj
 13                 1963               Pol – Ram
 14                 1964               Ran – Rez
 15                 1964               Rh – Sir
 16                 1965               Sir – Sz
 17                 1965               Ș – Troi
 18                 1966               Trol-Z
 19                 1968               Indice

Acad. REMUS RADULET - coordonatorul lucrarii.
S-a nascut la 3 mai 1904 cel de al treilea copil al familiei Popa, recunoscuti printre consateni ca intelectuali remarcabili. A fost botezat dupa traditia romanilor din Transilvania cu nume latinesc ca si cei doi frati mai mari ai sai, Virgilius si Letitia, si sora cea mai mica, numita Livia. Familia Popa si-a schimbat numele cu cel de Radulet, dupa cel al unui stramos Radu, poreclit cu diminutivul Radulet, fiind mic de statura.
Primele trei clase elementare le-a facut la scoala primara din comuna natala, iar cea de a patra la scoala primara germana. Cursul inferior de liceu l-a urmat la Liceul German din Sighisoara, iar cel superior la Liceul "Radu Negru" din Fagaras, unde s-a remarcat ca un elev silitor.
In toamna anului 1923, in urma examenul este admis la Scoala Politehnica din Timisoara, pentru Facultatea de Electromecanica, pe care a absolvit-o in anul 1927.
Si-a intocmit lucrarea de diploma sub conducerea profesorului Plautius Andronescu, obtinand calificativul "foarte bine cu distinctie". Dupa obtinerea diplomei de inginer electromecanic, a fost numit asistent la Catedra de electrotehnica, condusa de prof. Andronescu. Un an mai tarziu, in 1928, a obtinut o bursa cu care a plecat in Elvetia la Scoala Politehnica Federala de la Zürich, unde si-a pregatit teza de doctorat cu prof. Kuhlman. La Scoala Federala a avut ocazia sa asiste la conferinte sustinute de mari personalitati ale stiintei contemporane, ca Albert Einstein, Max Planck s.a., care au avut o influenta benefica asupra lui privind gandirea stiintifica si interpretarea filozofica a fenomenelor.
In anul 1931 a fost numit subdirector al Scolii Politehnice din Timisoara, calitate in care a organizat caminul si cantina pentru studenti dupa modelul de la Zürich, in acelasi timp a fiind conferentiar suplinitor la Catedra centrale electrice si tehnica curentilor slabi, publicand cursuri de specialitate.
Cariera universitara si-a desavarsit-o la Universitatea Bucuresti, unde intre anii 1948-1951 a predat teoria relativitatii restranseiar din 1951 a devenit sef de catedra la Institutul Politehnic Bucuresti, unde a predat bazele electrotehnicii.
Prin activitatea stiintifica originala s-a afirmat printre specialistii din tara si pe plan mondial. Opera stiintifica a lui Remus Radulet a fost publicata in 200 de articole, studii, comunicari de specialitate si 30 de manuale didactice. El a adus contributii la istoria si filozofia stiintei. Toate lucrarile sale sunt explicate matematic. Avea o deosebita pasiune pentru fizica, prin contributiile sale devenind o figura reprezentativa a fizicii mondiale. A pus bazele electrologiei tehnicii energiei bazata pe o sistematica fenomenologica a fizicii campului electromagnetic si a electrologiei informatiei bazata pe sistematica microfizica.
In domeniul calculului electrotehnic a predeterminat campuri electrice si magnetice pentru diferite corpuri, in tuburi electronice si instalatii tehnice.
In electrotermie a elaborat prima teorie a comportarii cuptoarelor de inductie fara fier.
In tehnica sudurii electrice a elaborat prima expresie a puterii necesare pentru sudarea capetelor de bara, folosita si experimentata la proiectarea instalatiei TAURUS pentru sudarea sinelor de cale ferata si tramvai.
In tehnica aparatelor si masinilor electrice a elaborat teorii mai precise si mai generale decat cele cunoscute.
In domeniul energeticii a orientat, singur sau in colaborare, lucrari privind prognoza de energie primara si electrica, bazata pe resursele energetice ale tarii, contribuind la electrificarea tarii.
Din lucrarile publicate, citam cateva mai importante:
Electricitatea si magnetismul (doua volume, 1950-1955);
Bazele teoretice ale electrotehnicii (doua volume, 1953-1954);
Metode de prognoza aplicate in energetica (1971) s.a.
A fost coordonatorul Lexiconului tehnic roman, aparut in sapte volume la prima editie si in nouasprezece la cea de a doua.
Pentru meritele sale stiintifice a fost ales membru corespondent al Academiei Romane (1955) si titular in 1963, a fost vicepresedinte al Academiei Romane (1974) si presedinte al Sectiei de Stiinte Tehnice (1963-1966).
Diferite societati stiintifice l-au ales ca membru, astfel: Academia Saxona de Stiinte din Leipzig (1966), Academia Americana pentru Progresul Stiintei (1966); Academia Limbii Latine din Paris (1971); Academia de Stiinte din New York (1979). A fost vicepresedinte al Comisiei Electrotehnice Internationale (1961-1964) si presedinte (1964-1967); presedinte al Comitetului de Studii al Comisiei Electrotehnice Internationale (1970-1981).
S-a stins din viata in urma unui infarct la 6 februarie 1984.

Am prezentat, in putine cuvinte, LEXICONUL TEHNIC ROMAN, lucrare ampla elaborata intr-o perioada dificila pentru Romania (Editia I: 1948 - 1956, Editia II: 1957 - 1968). Exista motive suficiente pentru  realizarea unei noi editii. Sunt convins ca exista resurse umane, materiale si financiare pentru ca acest proiect sa devina realitate si sa continuam realizarile valoroase ale inaintasilor.

3 feb. 2011

LINII DE CONTACT PENTRU PODURILE RULANTE

Linia de contact este un ansablu de conductoare fixate pe izolatoare în lungul caii de rulare, care serveşte la alimentarea cu enertgie electrică al unui pod rulant.
Podul rulant este prevăzut cu captatoare care alunecă pe linia de contact şi culeg curentul pentru alimentarea podului rulant.
 In componenta liniei de contact se evidenţiază următoarele elemente:
- Rostul de dilataţie, e, este un interval liber al liniei de contact, fără a întrerupe continuitatea electrică, asigură posibilitatea de dilatare datorată variaţiilor de temperaturăa mediului ambiant şi datorită încălzirii care rezultă în timpul funcţionării podului rulant. Se stabileşte astfel încât la temperatura de +70oC să fie de 5mm. Lungimea unui tronson cuprins între două rosturi de dilataţie va fi de 20…30m
- Rostul de separaţie, r, este intervalul liber dintre două porţiuni ale liniei de contact, care în timpul explotării poate fi separată electric. Se calculează cu relaţia
r = e +10
- Zona de reparaţie, z, este o porţiune în care podul rulant poate fi retras pentru revizii sau reparaţii, cu posibilitatea de întrerupere a alimentării cu energie electrică şi de legare la pământ, partea de linie de contact pe care o folosesc alte poduri rămânând în funcţiune. Este absolut necesară în cazul în care pe aceeaşi linie de contact funcţionează mai multe poduri rulante. Lungimea zonei de reparaţie se alege din motive de protecţia muncii mai mare cu 2m decât lăţimea podului rulant.
Secţiunea liniei de contact şi punctele de alimentare se vor dimensiona astfel încât suma pierderilor de tensiune în linia de contact, cablu de alimentare şi în instalaţia electrică a podului rulant să nu depăşească 12% pentru alimentarea în curent alternativ trifazat şi 15% pentru alimentarea în curent continuu.

De obicei alimentarea liniei de contact se face la mijlocul ei prin separatorul principal K. Dacă lungimea liniei este foarte mare şi pe linie căderea de tensiune depăşeşte limita admisibilă, atunci se adoptă şi alte scheme de alimentare însă principiul este acelaşi. De asemenea pentru limitarea pierderii de tensiune se vor realiza legăturii electrice din cabluri montate în lungul liniei de contact.
Lungimile de fabricaţie ale oţelului cornier sunt înădite prin sudură pentru a asigura continuitate electrică. Racordarea papucilor cablurilor de alimentare la linia de contact se face prin plăcuţe de oţel sudate pe linia de contact.
Liniile de contact se fac din oţel profilat (cornier), fixat pe izolatori suport montaţi pe console metalice. Consolele metalice se montează pe grinzile de rulare cu o distanţă între ele de 2,5…3m
Zona de reparaţie poate fi izolată de restul liniei de contact printr-un separator cu punere la pământ (K1, K2). Pe o poziţie a separatorului se asigură alimentarea cu energie electrică a zonei de reparaţie iar pe cealaltă poziţie se realizează întreruperea alimentării şi punerea la pământ a zonei de reparaţii.
Linia de contact se prevede cu trei conductoare pentru că la podurile cu lagăre şi cuzineţi se realizează un contact bun între roţi şi şina de rulare nemai fiind nevoie de al patrulea conductor. Totuşi unde există pericolul ca acest contact să nu se realizeze bine trebuie să fie patru conductoare la linia de contact, al patrulea servind pentru legarea la nul..Întodeauna cabina podului se amplasează pe partea opusă liniei de contact.






CALCULUL ELEMENTELOR INCALZITOARE DIN SARMA

Pentru calculul elementelor încălzitoare din sârmă trebuie cunoscute:
- tensiunea reţelei (V)
- puterea elementului încălzitor (W)
- rezistivitatea materialului folosit (ohmi.mmp/m)



Diametrul sârmei se calculează cu relaţia:

d = 0,34sqr[ (P / U)(P / U) ro / p                 (mm), unde:

P – puterea rezistenţei
U – tensiunea reţelei
ro – rezistivitatea la temperatura de funcţionare
p – încărcarea la suprafaţă (din tabel)
               - cuptoare electrice, p = 2…3W/cm3
               - aeroterme, p = 10…12W/cm3

Rezistivitatea la cald se calculează astfel:

ro = ro1 (1 + at), iar
t = T – Tt , în care:
T – temperatura elementului
Tt – temperatura ambiantă
t - coeficientul de variaţie a rezistenţeei cu temperatura
                      t cromnichel = 0,13.10–3 (1/oC)
                      t platină = 3,8.10–3 (1/oC)

Rezistenţa elementului încălzitor:

R = UU / P                (omega)

Lungimea elementului încălzitor:
L = R.S / ro , unde

S = 4 pi D2 / 4