Este foarte plăcut vara să simţi racoarea şi umezeala din aer pe care o emană o fântână arteziană. E şi mai plăcut când jeturile de apă urmează un anumit rimt, eliminând monotonia. Şi pentru că vara se apropie vă propunem o soluţie simplă, ieftină şi eleganta pentru automatizarea unei fântâni arteziene. Menţionăm că această soluţie funcţionează în unul din parcurile municipiului Hunedoara, parc altădată lăsat în paragină dar acum mobilat cu fântâni artezieni, ronduri de flori şi arbori frumos luminaţi.
Tema: Să se automatizeze o fântână arteziană cu cinci bazine de apă fiecare bazin având mai multe jeturi.
Construcţia fântânii existând, la fel şi instalaţia de apă (pompă, robineţi, etc.) a trebuit găsită o soluţie pentru a automatiza şi ilumina fântâna.
Soluţia adoptată a fost cu releele inteligente MOELLER EASY 500 şi ventile electromagnetice cu bobina la 12Vca de tip Dunfos.
Releu MOELLER EASY 500, este un releu inteligent care, pe baza unui program introdus de la butoanele sale sau cu un PC, realizează o schemă electrică.
Principalele funcţii sunt:
- releu multifuncţional
- releu de timp
- contor (înainte şi înapoi, contor direct, contor de frecvenţă, contor pentru orele de funcţionare)
- comparator de valori analogice
- ceas de comutare oara sau săptămânal
Caracteristici tehnice EASY819-DA-RC
- tensiune de alimentare, 12Vcc
- pierderi de putere, 2W
- intrari digitae, 8
- intrări analogice 0-10V, 2
- intrări numărare rapidă/frecvenţă, 2/2- ieşiri (R/T), 4R
- LC-Display/Tastaură, Da/Da- Sarcina de durată ieşire, 8A
- Cablu de conectare, 0,2 - 4,0mm2 rigid sau 0,2 – 2,5mm2 flexibil
- Dimensiuni, 71,5x90x58mm
Alimentarea in CC. Releele sunr legate la ieşirile Q2 şi Q3
Aceste relee pot comanda iluminat, motoare, etc.
Pentru utilizarea releeului EASY în aplicaţia prezentată am folosit funcţia 44 a releelor de timp. Adică la aplicarea tensiunii de alimentare contactul comutator al releeului de ieşire trece instantaneu în poziţia 15-18 (25-28), regim pulsatoriu începând cu puls. Timpii t1 şi t2 se pot regla separat.
Schema de pornire a pompei. Pompa este acţionată de un motor de curent
alternativ asincron cu rotorul bobinat având puterea de 7,5kw. Deoarece apar porniri şi opriri frecvente în sarcină am ales ca metodă de pornire a motorului pornirea cu softstarter.
Softstarterele sunt dispozitive electronice de putere care comandă pornirea unui motor prin aplicarea tensiunii reţelei de la 0 la 100% din valoare într-un timp care poate fi reglat, menţinând constant raportul tensiune /frecvenţă pentru a nu micşora cuplul de pornire (se ştie că acesta variază proporţional cu pătratul acestui raport).Avantajele acestei metode:
- nu apar vârfuri de curent
- nu necesită întreţinere
- cuplul de pornire controlabil
- se evită şocurile mecanice şi şocurile de curent la pornire
Pentru a proteja echipamentul electronic de putere s-a ales schema de pornire a motorului cu softstarter şi Bypass. Adică după pornirea motorului softstarterul se baypassează cu un contact al unui contactor.
Avantajele folosirii aparaturii MOELLER, releu EASY pentru automatizarea fântânii si a softstarterului pentru pornirea motorului:
Releul EASY 512:
- uşurinţă în programare
- înlocuieşte multe componente
- programul poate fi schimbat pentru orice alta aplicaţie
- multitudine de funcţiuni
Softstarterul DS4:
- pornire fără şocuri
- curent controlabil la pornirePentru ambele echipamente aş mai vrea să amintesc simplitatea montajului cât şi o
fiabilitate ridicată. Dacă se realizează schema respectând indicaţiile producătorului nu apar probleme tehnice la punerea în funcţiune sau la exploatarea echipamentelor.
Vederea de ansablu a fantanii arteziene este prezentata in imaginea de mai jos. Se remarca existenta unui bazin central cu trei ventile electromagnetice si a altor patru bazine fiecare avand cate doua electroventile.
Apa este iluminata cu corpuri se iluminat corespunzatoare. Comanda acestora facandu-se tot de automatizarea prezentata. Practic releul Moeller EASY comanda succesiv, dupa un program, deschiderea/inchiderea electroventilelor si iluminatul acvatic. Poate ca imaginile nu sunt foarte sugestive dar fantana este in revizie avand termen de pornire 25.04.2008.
Bibliografie:
1. Agenda electrica Moeller, 2005
2. Moeller – produse si solutii de viitor, Automatizari – prezentare generala, 2005
3. Instalatii electrice industriale – Sorin Morancea, Ed. Corvin, 20034. Automation and control of pumps located at a large distance from the water tank – Sorin Morancea, Tehnica Instalatiilor, 2007
Ing. Sorin MORANCEA
Melior Electroinstal SRL Hunedoara
Mail: moranceas@yahoo.comTel/Fax:0788.572.476 / 0354.814.785
interesant!!!
RăspundețiȘtergereexcelent!
RăspundețiȘtergere